Pelerinilor mei ...si nu doar lor!



   ,,Toata lumea face ceva, dumneavoasta trebuie sa faceti asta'', imi spunea undeva prin anii '98 unul din marii duhovnici ai ROMANIEI, referindu-se la PELERINAJELE MELE, care deja sarbatoreau 1 an de existenta. Prin greutati, prin incercari, prin grele ispite uneori de necrezut, am reusit sa ajung la MAJORAT... Se implinesc luna aceasta 18 toamne (nu primaveri) de cand cutreier tara (si nu numai). Am incercat dintotdeauna sa ma pun in situatia celui de langa mine, al celui care nu stie incotro s-o ia.
  Nu am fost neaparat un ghid profesionist... nu-mi arog o asemenea diploma, dar trecuta prin necazurile vietii poate mai mult decat unii din jurul meu, am incercat sa ajut, asa cum eu as fi asteptat din partea altora in situatii similare, sa gasesc sprijin (sufleteste vorbind), cand mi se parea ca totul se naruie in jurul meu.  
   Am fost nevoita sa trec prin apa si prin foc, ca sa realizez ca poti trece orice bariera prin rugaciune, prin post, prin unirea noastra cu cerul prin sfintele taine. Pentru toate acestea aveam nevoie sa descopar drumul care te ducea la biserica, de aici la duhovnic si de aici in fata Sfantului Potir... incet, incet toate s-au luminat.
   Si ce fac eu daca ascund lumina sub obroc ? Mi-am repetat de multe ori... Scrasnind din dinti la propriu, lovita si din fata si din spate, mereu ingenunchiata dar incercand mereu sa ma ridic, gasind  acoperis  la MAICA DOMNULUI SI LA SFINTI MEI OCROTITORI (multi... la toti cei la a caror moaste am avut bucuria sa ma inchin) am tinut cu dintii de aceasta misiune pe care (cred) mi-a incredintat-o DUMNEZEU. Nu stiu cati oameni am cunoscut in acesti ani, cate suflete incercate am incercat sa le ascult, cate chipuri am reusit sa le memorez in mintea mea cea stramta, dar fiecare si-a facut loc in inima mea... fiecare dupa cat si-a dorit...
   Dumnezeu mi-a dat puterea fizica de a fi mereu alaturi de cei impreuna calatori pe drumuri si carari uneori nebanuite, mi-a dat integritatea psihica si intelegerea sufleteasca de care am incercat sa uzez, pentru aceasta cauza, am facut eforturi uneori poate peste puterile mele de intelegere, dar nu au fost in zadar. La fiecare apus de soare vedeam chipuri luminate, zambete largi si un respiro usor acolo unde simtisem multa greutate in suflet... Aceasta a fost plata cea mai mare pentru toate eforturile mele si de fapt cred ca nici nu mi-am dorit nicicand sa fac din toate astea avere pe pamant... desi... 
,,Cine slujeşte vreodată, în oaste, cu solda lui? Cine sădeşte vie şi nu mănâncă din roada ei? Sau cine paşte o turmă şi nu mănâncă din laptele turmei?'' (Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, versetul 7)
  Au fost ani si ani, zile si zile, pelerinaje grele dar cu roade... toate au trecut ca un vis, multi am fost, putini mai suntem, daca au trecut vremurile peste noi sa nu uitam ca toate se fac cu jertfa... nu voi conteni sa fac ce am facut, dar nu dupa duhul aceste lumi, comoditatea sau obisnuinta unora nu vreau eu sa o schimb, daca omul nu constientizeaza ce presupune cuvantul PELERINAJ... asta deja este o problema care-i apartine. Am spus si o voi mai spune: Sfanta LITURGHIE este cea mai importanta, restul plimbare. Cei care au urechi de auzit sa auda...

 DOMNUL SA BINECUVINTEZE DRUMURILE NOASTRE!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu